Politicieni
Pe site-ul Primăriei va fi publicat modul de utilizare a banilor publici
 15 Noiembrie 2017 10:00  2800
Primarul general interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, a dispus crearea unui grup de lucru pentru asigurarea procesului de transparență a modului de utilizare a banilor publici de către subdiviziunile administrației publice locale.

Potrivit unei dispoziţii a edilului-şef, conducătorii subdiviziunilor structurale și a entităților economice ale municipiului Chișinău vor asigura publicarea bugetelor subdiviziunilor pe care le administrează, precum şi a informaţiilor despre cheltuielile efectuate şi cele ce urmează a fi efectuate până la sfârşitul anului 2017, pe pagina web oficială a Primăriei www.chisinau.md. 

În acest sens, pentru creșterea gradului de transparență în gestionarea banilor publici, pe pagina web www.chisinau.md va fi creat un modul distinct, unde va fi plastă toată informația cu privire la bugetele și fluxurile de cheltuieli ale subdiviziunilor structurale și entităților economice ale municipiului Chișinău. De menţionat că conducătorii subdiviziunilor Primăriei şi Consiliului municipal Chişinău poartă răspundere personală pentru utilizarea eficientă a mijloacelor financiare pe care le gestionează.

În altă ordine de idei, Silvia Radu a emis o dispoziţie prin care obligă conducătorii subdiviziunilor structurale și ai entităților economice să prezinte lunar primarului general interimar rapoarte de activitate, bazate pe date și statistici, în scopul eficientizării activității și soluționării problemelor stringente ale autorităților administrației publice locale a municipiului Chișinău.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Calendar
25 Noiembrie
14:00 - Dezbateri publice cu tema „Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă pro-europeană de alternativă în prag de an electoral”
Partide politice
Sondaj
Cît de mult vă interesează pe dvs subiectul despre modul în care se face politică, reforma în politica din Republica Moldova?
Destul de interesant - 38.5%
Foarte interesant - 33.3%
Puțin interesant - 23.5%
Deloc interesant - 4.5%
NȘ NR - 0.3%