Parlament
A fost adoptată Declarația comună a Adunării Parlamentare a Republicii Polone și a Republicii Moldova
 10 Octombrie 2017 16:00  2991
La Varșovia continuă lucrările celei de-a IV-a Reuniuni anuale a Adunării Parlamentare a Republicii Polone și a Republicii Moldova. Parlamentul Republicii Moldova este reprezentat de deputații Nae-Simion Pleșca, Ion Balan, Oleg Lipskii, Iurie Dîrda și Angel Agache.

În cadrul Reuniunii a fost adoptată Declarația comună a Adunării Parlamentare a Republicii Polone și a Republicii Moldova. 

Tot astăzi, delegația parlamentară a avut o întrevedere cu Speakerul Sejmului Republicii Polone, Marek Kuchciński. Discuțiile s-au axat pe stadiul actual al cooperării moldo-polone, precum și pe extinderea şi diversificarea dialogului parlamentar.

Adunarea Parlamentară a Republicii Polone și a Republicii Moldova este un organ consultativ interparlamentar, care s-a constituit în vederea elaborării punctelor de vedere comune privind proiectele ce reprezintă obiect de interes bilateral, în special în contextul procesului de asociere a Republicii Moldova la UE. Adunarea se întrunește în sesiuni plenare, care se convoacă o dată pe an, alternativ în Republica Polonă şi Republica Moldova.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Calendar
23 Octombrie
12:00 - CC examinea sesizarea depusă de către Guvern privind constatarea circumstanțelor care justifică instituirea interimatului funcției de Președinte al RM
13:00 - Ședința Comisiei Electorale Centrale
Partide politice
Sondaj
Cît de mult vă interesează pe dvs subiectul despre modul în care se face politică, reforma în politica din Republica Moldova?
Destul de interesant - 38.5%
Foarte interesant - 33.3%
Puțin interesant - 23.5%
Deloc interesant - 4.5%
NȘ NR - 0.3%