Politicieni
Iurie Leancă: „Opinia comisiei de la Veneția va fi una decisivă, atunci când se vor expune asupra versiunii sistemului mixt elaborat”
 11 Mai 2017 14:27  3048
Deputatul neafiliat Iurie Leancă susține că opinia comisiei de la Veneția va fi una decisivă pentru Grupul Popular European, atunci când se vor expune asupra versiunii sistemului mixt elaborat.

Potrivit lui Leancă, partidele din care a făcut parte, s-au pronunțat încă din 2008 pentru schimbarea acestui sistem electoral în favoarea unui sistem mixt.

„Am explicat comisiei care au fost raționamentele votului pe care l-am promovat noi, atunci când s-a votat în prima lectură. Opinia comisiei de la Veneția va fi una decisivă pentru noi, atunci când ne vom pronunța asupra versiunii elaborate. Am vorbit despre unele preocupări pe care le avem noi, acum când suntem în faza de a lucra pe această nouă versiune a sistemului de vot electoral”, a menționat Iurie Leancă.

Grupul Popular European afirmă că vor pune condiții asupra unor anumite subiecte. Este vorba despre reflectarea campaniei electorale, circumscripțiile uninominale și criteriile care urmează să se regăsească în lege sau în codul electoral, finanțarea campaniilor electorale, revizuirea hotarelor circumscripției uninominale, colectarea semnăturilor pentru uninominal de către candidați, dar și campania electorală propriu zisă, asupra partidelor mici și dacă cele 30 de zile nu vor fi o normă limitată.

Precizăm că Grupul Popular European a votat în prima lectură schimbarea sistemului electoral în favoarea celui mixt.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%