Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) menționează că „se disociază de angajații care încalcă principiul integrității profesionale în activitatea lor”. Reacția vine după ce trei angajați sunt cercetați de către Centrul Național Anticorupție într-un dosar de corupere pasivă.
De asemenea, ANSA menționează că a fost demarată și o anchetă de serviciu.
„În urma acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că trei angajați ai ANSA au încasat plăți ilegale de la operatori economici pentru a nu documenta încălcările identificate în procesul de producere și comercializare a produselor alimentare, depistate în urma controalelor desfășurate.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor precizează că inspectorii instituției sunt obligați să respecte Constituția, legislația Republicii Moldova și drepturile și interesele operatorilor economici – importatori de produse alimentare, să îndeplinească, cu responsabilitate, obiectivitate, promptitudine și integritate profesională, în spirit de inițiativă și colegialitate, toate atribuțiile de serviciu.
Conducerea ANSA se disociază de angajații care încalcă principiul integrității profesionale în activitatea lor și comunică despre faptul că va întreprinde toate măsurile ce se impun cu privire la curmarea și combaterea flagelului corupțional în cadrul autorității, cu oferirea suportului corespunzător organelor competente, în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere, în conformitate cu normele legale”, precizează Agenția.
Amintim că trei angajați ANSA din Soroca sunt cercetați pentru corupere pasivă. Aceștia sunt bănuiți că ar fi primit plăți ilegale de la un agent economic pentru a nu documenta încălcările identificate în procesul de producere și comercializare a produselor alimentare.