Pleacă lumea de la guvernare unul cîte unul și ne lasă fiecare cîte o nedumerire. Plecările sunt mici ca rezonanță politică, nedumeririle, dimpotrivă, – mari. A plecat sau a fost plecată în ultimele luni o treime dintre comandanții de ministere și un ditamai secretar general de Cancelarie, dar nici președintele, nici prim-ministrul n-a avut timpul și plăcerea să ne explice de ce, ori n-am fost noi suficient de insistenți. Ceea ce putem afirma cu siguranță, e că nici unul dintre cei demisionați nu au produs multă tristețe și părere de rău pentru locul părăsit.
În ultimele două zile guvernarea s-a despărțit tocmai de trei slujbași importanți. Și toți ei au declarat direct ori indirect că se leapădă nu numai de serviciul bine chitit și bine plătit, dar și de țară. În diasporă viața e mai sătulă și cu vino-ncoace, iar în perspectiva îndreptării Moldovei pe calea cea bună nu cred nici chiar actualii guvernanți. Dar să nu ne prefacem că n-am știut… Nu tot noi presupuneam, că singura rațiune a echipei Sandu de a veni în administrarea țării, este împodobirea CV-lui fiecărui membru cu înscrisuri prestigioase, pentru obținerea unui job frumos peste graniță?
Marcel Spătari, despre care se spune, că ar fi fost singurul ministru profesionist, a lăsat, totuși, în urmă un copil orfan, deși se vorbește că pleacă pentru a-și întregi și proteja familia. E vorba de proiectul lui ministerial îndrăzneț, dar neterminat privind protecția noastră contra prețurilor la gaz, curent și lemne. Anastasia Taburceanu și-a căpătat notorietatea ca un iphon alimentat din hotspotul Maiei Sandu. De aceea din toată cariera ei de purtătoare de cuvânt al Guvernului s-a ales doar relația de verișoară cu șefa statului, una din marile nedumeriri ai unei guvernări pro-europene.
Sorina Ștefârță, secretarul de presă a Măriei Sale, a plecat atât de grabnic, încât a reușit doar să ne arunce din fugă un bilețel de adio pe FB. De ce? Răspunsul se ascunde, bănuiesc, într-un cuvințel din argoul nostru moldo-slav, pe care-l folosesc des jurnaliștii, echivalentul sintagmei “obosit rău”. M-a mirat o confuzie de exprimare a consacratei ziariste într-un fel de plecăciune zorită, adresată fostei sale stăpîne: “Mulțumesc Președintei Maia Sandu pentru încredere – cred în continuare că este cel mai bun lucru care putea să ni se întâmple, ca oameni și țară, în această perioadă grea”.
Nu e clar, ce lucru bun putea să ni se întâmple: încrederea Maiei în Sorina sau cutremurul economic și social politic, care poartă numele Maiei Sandu. Un om al scrisului, responsabil, nu lasă pe hîrtie asemenea neglijență. Dar asta e confuzia ori nedumerirea care se lasă observată. Nedumerirea care se citește printre rânduri e lipsa de gentilețe obișnuită în tradiția și ceremonia despărțirii cu regina. “Pa, signora! – pare să fi îngăimat Sorina cu gestul ușuratic al unui curier, ori ca o badantă nerecunoscătoare, care tocmai a scăpat de o obligație grea. – Dacă rămâneam îmi erai ca o soră, dar dacă plec, îmi ești ca două!”
Autor: Valeriu Reniță