Fiecare pensionar din Republica Moldova va primi, de la 1 decembrie 2024, un supliment de 2000 de lei la pensie, iar din 1 martie 2025, acesta va crește la 5000 de lei lunar, a anunțat politicianul Ilan Șor într-o postare pe rețelele sociale.
„Am făcut acest lucru în Găgăuzia, Orhei și Taraclia și o voi face în toată țara. Dar pentru a implementa acest program avem nevoie de sprijinul vostru, prieteni,” a declarat Ilan Șor, referindu-se la inițiativele sale anterioare.
Politicianul a subliniat că pentru realizarea acestui program la nivel național este necesară susținerea cetățenilor la referendumul din 20 octombrie.
„Pe 20 octombrie, spunem ‘nu’ UE la referendum și votăm pentru candidatul pe care echipa noastră îl va susține!”, a adăugat Șor, îndemnând cetățenii să se alăture campaniei sale împotriva aderării la Uniunea Europeană.