politics.md
    Facebook Twitter Instagram
    politics.md
    • PARTIDE
    • POLITICIENI
    • PARLAMENT
    • GUVERN
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    Facebook
    politics.md
    Home»GUVERN»Ana Revenco: Funcționari moldoveni din apărare și siguranță au primit scrisori de amenințare
    GUVERN

    Ana Revenco: Funcționari moldoveni din apărare și siguranță au primit scrisori de amenințare

    22 mai 2023Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Republica Moldova este proactivă în detectarea amenințărilor de securitate venite la ora actuală dinspre Rusia, spune în exclusivitate pentru RFI, Ana Revenco, ministrul de interne al Republicii Moldova. Toate sistemele de rezistență ale țării au fost testate de războiul hibrid declanșat de Moscova după invadarea Ucrainei: de la șantaj energetic, la alarme cu bombe false, demonstrații organizate de oligarhii fugari, știri false care să dea vina pe conducerea pro-europeană pentru dificultățile prin care trece țara tocmai din cauza Rusiei. Funcționari publici, inclusiv din forțe de ordine, au primit scrisori de amenințare prin care li se cerea să nu îndeplinească ordinele.

    “Elementul războiului hibrid concertat de Rusia, a fost declanșat prin șantajul energetic, după care a urmat un mare test pentru autoritățile naționale, să gestionăm cu bine și să oferim decență refugiaților, lanțul logistic de aprovizionare a fost greu afectat odată cu blocajul pe Marea Neagră. Am fost în situația să reacționăm rapid pentru a pune la dispoziție întreaga infrastructură a Republicii Moldova, drumuri și frontiere, pentru a face posibil ca securitatea alimentară în Europa și nu doar, dar (la nivel, n.r.) global să rămână cât mai puțin afectată”, a spus Ministrul Ana Revenco, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru  RFI cu ocazia participării la Forumul de securitate în regiunea Marea Neagră și Balcani care s-a desfășurat recent la București, scrie TVR MOLDOVA.

    Potrivit ministrului, atacurile cibernetice asupra infrastructurii critice, lanțul de alerte de minare care s-au dovedit a fi false, dar îndreptate spre acele obiective și instituții care asigură buna funcționare a țării: Aeroportul, Chișinău, școli, spitale, instanțe de judecată, blocajele pe șosele, blocajele comunelor și a capitalei prin aceste false proteste plătite inclusiv cu participarea oligarhilor fugari.

    “Deci, toate la pachet au intenția de a provoca destabilizări de o natură care, prin radicalizarea populației cu dezinformări, cu campanii false care compromit liderii naționali, să se producă acea presiune asupra autorităților care să determine, așa cum se așteaptă Rusia, la schimbarea guvernului, ceea ce ar însemna schimbarea cursului democratic”, subliniază Ana Revenco.

    Ministrul spunea că inclusiv funcționari ai statului au primit e-mailuri și scrisori fizice în care li se cerea să nu-și facă treaba.

    “Și astfel de scrisori, citații, note false adresate angajaților și din mai multe structuri de apărare și ordine publică menite să descurajeze în primul rând efectivul de a-și realiza sarcina, menite să înstrăineze echipele de la gândirea și acționarea în comandă, menite să inducă haos în loc de disciplină, menite să inducă frică în raport cu legalitatea acțiunilor pe care le-au desfășurat efectivele în această perioadă. Sunt toate acestea chemate să descurajeze și să întoarcă cu spatele oamenii de la de la lider, de la conducători.

    Totodată, chiar și ultimele sondaje demonstrează că moldovenii sunt ferm pe calea europeană, circa 60 % și-au confirmat încă odată alegerea făcută. Împărtășesc doar calea europeană, doar spațiul democratic și apartenența unei lumi libere este viitorul care să ne asigure bunăstarea pentru generații. Iată această reziliență pe care o construim fiecare prin participare demonstrând unitate”, conchide ministrul de interne.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleBoțan: Adunarea din 21 mai, o continuitate a altor trei adunări naționale
    Next Article Deputații Bolea, Nesterovschi, Lozovan și Suhodulschi își propun să transforme Partidul „Renașterea” în principala forță politică de stânga

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Veaceslav Platon anunță că se lansează în politică

    2 iunie 2023

    Guvernatorul BNM: Anul 2023 va fi un an de redresare și revenire

    2 iunie 2023

    VIDEO // Maia Sandu: Toți oaspeții au spus la unison că summitul a fost un succes

    2 iunie 2023

    Leave A Reply Cancel Reply

    RLIVE TV

    Articole recente
    POLITICIENI

    Veaceslav Platon anunță că se lansează în politică

    2 iunie 2023

    …

    GUVERN

    Guvernatorul BNM: Anul 2023 va fi un an de redresare și revenire

    2 iunie 2023

    …

    GEOPOLITICA

    Explozii în orașul Berdiansk, ocupat de Rusia

    2 iunie 2023

    …

    PARTIDE

    Evghenia Guțul: Ne-am străduit ca fiecare copil să aibă parte de atenție de Ziua Internațională a Copilului

    2 iunie 2023

    …

    POLITICIENI

    VIDEO // Maia Sandu: Toți oaspeții au spus la unison că summitul a fost un succes

    2 iunie 2023

    …

    Categorii
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • GUVERN
    • PARLAMENT
    • PARTIDE
    • POLITICIENI
    • social

    © 2023 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.