Șeful diplomației Republicii Moldova Mihai Popșoi a început vizita sa oficială de la Washington DC cu o întrevedere cu adjunctul secretarului de stat, Richard Verma. Oficialii au discutat despre reușitele cooperării bilaterale în spiritul priorităților parteneriatului strategic și a fost exprimată convingerea că reuniunea Dialogului Strategic va consolida în continuare cooperarea moldo-americana în susținerea eforturilor de dezvoltare ale Republicii Moldova. „Am vorbit despre provocările cu care Republica Moldova s-a confruntat,…

Ultimele Știri

Deputații și membrii echipei partidului “ȘOR” au depus o cerere la Comisia Electorală Centrală prin care cer anularea rezultatelor alegerilor locale din noiembrie anul trecut. Solicitarea se bazează pe o hotărâre recentă a Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale modificările…

„Sunt român și vorbesc românește”, așa va răspunde Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, la recensământul care se desfășoară, în prezent, în Republica Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova. În aceeași emisiune,…

Politică

Autorități

Experți

Analitică