Politicieni
DOC // Harunjen i-a prezentat cererea de demisie lui Dodon
 11 Iulie 2019 13:00  3369
Eduard Harunjen a depus cererea demisia în fața Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Anunnțul în acest sens a fost făcut de șeful statului pe pagina sa de Facebook.

„Astăzi, Procurorul General și-a depus demisia în fața Președintelui Republicii Moldova. În baza cererii domnului Harunjen am semnat decretul de eliberare a acestuia din funcție. Considerând imperioasă asigurarea funcționării sistemului Procuraturii în interesul cetățenilor Republicii Moldova, este imperativ ca noua conducere a Procuraturii Generale să fie aleasă în cel mai scurt timp și în strictă conformitate cu legislația”, a scris Dodon.

Potrivit lui, noul Procuror General trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, cu experiență în organele Procuraturii, să fie integru și capabil să restabilească buna imagine a instituției, asigurând, prin supremația legii, investigarea multiplelor ilegalități, inclusiv a celor comise în trecut.

„Doar un asemenea candidat, înaintat de Consiliul Superior al Procuraturii, va fi acceptat de Președintele Republicii Moldova în funcția de Procuror General”, a precizat Dodon.

 

 

 

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Cum credeți va fi creată majoritate parlamentară?
Da - 53.25%
Nu - 40.26%
Nș - 6.49%