Guvern
Ministrul Apărării a discutat cu ambasadorul României despre cooperarea în domeniul militar
 26 Iunie 2019 14:00  3101
Ministrul Apărării Pavel Voicu a avut o întrevedere cu ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă.

Oficialii au discutat despre cooperarea bilaterală pe dimensiunea de apărare şi în cadrul organizaţiilor internaţionale, precum şi modalităţile de impulsionare a dialogului moldo-român în domeniul militar.

Pavel Voicu l-a informat pe ambasadorul Ioniţă despre priorităţile sale în calitate de ministru al Apărării, care se vor concentra pe continuarea şi avansarea reformei sectoriale, în special pe profesionalizarea armatei, dotarea cu tehnică și armament, completarea cu efectiv și instruirea acestuia, precum și îmbunătățirea condițiilor sociale ale militarilor.

De asemenea, ministrul Apărării s-a referit, în cadrul întrevederii, la contribuţia părţii române la instruirea şi pregătirea militarilor Armatei Naţionale în instituţiile de profil din România şi la exerciţiile militare bilaterale şi multinaţionale.

La rândul său, Daniel Ioniţă l-a felicitat pe Pavel Voicu cu prilejul învestirii în funcţie şi i-a urat succes în realizarea obiectivelor asumate.

Ambasadorul Ioniţă a menţionat că România va sprijini şi în continuare instituţia de apărare prin derularea unor proiecte şi programe direcţionate spre modernizarea Armatei Naţionale.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Susțineți coaliția de guvernare ACUM-PSRM?
Nu - 53.21%
Da - 46.79%