Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a condamnat, astăzi, 25 aprilie, în cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova, deciziile politice luate, în ultima vreme, împotriva edililor din țară. Astfel, în cadrul evenimentului, Ion Ceban a făcut referire la cazul primarului orașului Căușeni, care, zilele trecute, a fost căzut din drepturi. „Acest lucru mi se pare unul grav. Nu știu toate detaliile procesului, dar știu că toate procedurile nu au…
EXPERȚI
Ultimele Știri
În cadrul emisiunii Morari.live, politologul Ian Lisnevschi a adus în discuție un subiect de interes major: Evoluția demografică a Republicii Moldova și perspectivele aderării la Uniunea Europeană. Potrivit discuției purtate în cadrul emisiunii, se pare că în următorii 15 ani,…
În cadrul ședinței Parlamentului de joi, 25 aprilie, vicepreşedinta Legislativului, Doina Gherman, și-a exprimat solidaritatea cu familia fetei și a anunțat că la 30 aprilie, vor avea loc audieri publice privind „răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional…
SUA întăresc sistemul de apărare aeriană NATO pe flancul estic al României, după ce o dronă rusească a zburat nedetectată chiar pe lângă poziția de apărare aeriană. În acest sens, Divizia 101 Aeropurtată a Forțelor Armate ale SUA a desfășurat un…
Reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău anunță că aerogara a trecut la programul de vară, iar pasagerii sunt îndemnați să să prezinte la AIC cu cel puțin trei ore înainte de zbor pentru a se asigura că reușesc să parcurgă toate procedurile…
Organizarea procesului de alimentație în instituțiile preșcolare din municipiul Chișinău este un aspect prioritar pentru Primăria Capitalei. Or, calitatea preparatelor culinare oferite copiilor în aceste instituții reprezintă un element vital, având în vedere impactul direct asupra sănătății și dezvoltării armonioase…
Filip Kirkorov și Nikolai Baskov riscă să rămână fără distincțiile acordate în Republica Moldova. Partidul Național Moldovenesc (PNM) a înaintat un demers Maiei Sandu, prin care solicită retragerea titlurilor onorifice acordate celor doi cântăreți ruși. Se întâmplă după ce artiștii…
FBI este „din ce în ce mai îngrijorat” de un „atac terorist coordonat” asupra SUA pe fondul războiului Israel-Hamas în desfășurare, avertizând că un potențial atac s-ar putea desfășura în mod asemănător cu masacrul mortal din sala de concerte din…
În timp ce atenția internațională s-a concentrat asupra războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu, cu temeri privind un conflict între Iran și Israel, în Caucaz se desfășoară o criză de mare semnificație geopolitică. Armenia, o fostă republică sovietică, independentă din…