Guvern
„Prima Casă”: Fie nu a citit legea, fie a făcut conștient comentarii care nu corespund realității
 22 Martie 2018 15:19  3131
Informațiile răspândite de unii experți, precum că programul „Prima Casă” ar avantaja anumite firme de construcții, sunt rău-intenționate. Sau cei care le lansează habar nu au de legea pe care o comentează. Declarația a fost făcută de către avocatul Andrei Bivol, care a oferit consultanță juridică Ministerului Finanțelor la elaborarea programului.

„Nici în textul legii cu privire la implementarea programului Prima Casă, nici în hotărârea Guvernului cu privire la regulamentul de implementare n-o să găsiți nicio prevedere care facilitează sau dă vreun avantaj unei anumite companii de construcții. De fapt, esența programului nu are legătură cu companiile de construcții, deoarece beneficiarul singur își alege ce locuință dorește, în funcție de avansul de care dispune, de localitatea în care se află, în funcție de salariul pe care îl are”, spune juristul.

Reacția vine după ce fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruța a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că programul „Prima Casă” ar fi în interesul companiilor care nu reușesc să vândă apartamentele construite.

Bivol a combătut și o altă afirmație a lui Negruța, care spune că prin acordarea garanțiilor de stat în cadrul acestui program se încalcă legea. „În privința pretinsei ilegalități a garanțiilor de stat, se pare că acei experți care s-au dat cu părerea fie n-au citit legea actualizată fie au făcut cu bună știință niște comentarii care nu corespund realității. Legea privind datoria sectorului public și a garanțiilor de stat, amendată în decembrie 2017. Anume la litera „E” găsim sintagma „pentru garantarea creditelor  acordate persoanelor fizice în conformitate cu legea privind unele măsuri în vederea implementării programului de stat Prima Casă”, a explicat juristul.

Autor:  Cristina Donici Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Cum credeți va fi creată majoritate parlamentară?
Da - 53.25%
Nu - 40.26%
Nș - 6.49%