
Consiliul Municipal Chișinău s-a întrunit astăzi în ședință, începând cu ora 08.30, după ce joia trecută consilierii PSRM, PPEM, PCRM, PPN, PLDM și PD nu au reușit să aleagă un secretar al CMC și au amânat examinarea acestei chestiuni pentru astăzi. Atunci aleșii locali au examinat candidaturile Ludmilei Cutasevici, responsabilă de coordonarea activității CMC, a lui Vadim Brânzaniuc, șeful Direcției relații cu publicul și a lui Tudor Tofan, specialist principal în cadrul Direcției juridice.
Tot pentru astăzi, primarul Capitalei Dorin Chirtoacă a convocat o nouă ședință extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău, după ce întrunirea de vineri nu s-a mai ținut din lipsă de cvorum, la ea participând doar 15 consilieri liberali. Ședința a fost programată pentru ora 10.00.
La ședința CMC convocată de Dorin Chirtoacă ar urma să fie examinată inclusiv chestiunea privind numirea a doi noi viceprimari, la aceste funcții fiind propuși șeful direcției Sănătate a Primăriei, Mihai Moldovanu, și fostul ministru al Mediului, Valeriu Munteanu.
Primăria municipiului Chișinău, potrivit legii, ar trebui să aibă patru viceprimari. În prezent, funcția de viceprimar o deține doar Nistor Grozavu, care este cercetat penal sub control judiciar în dosarul parcărilor cu plată.