Parlament
Declarație făcută de Candu în SUA „cinci metode” pe care le folosește Kremlinul pentru a destabiliza situația din R. Moldova: „Rusia acordă suport financiar partidelor proruse de la Chișinău”
 6 Decembrie 2018 11:57  5044
Federația Rusă se implică sistemic în treburile interne ale R. Moldova și Ucrainei, iar pentru a destabiliza situația recurge la atacuri cibernetice, dar și la acordarea suportului financiar partidelor proruse din republica noastră. O declarație în acest sens a fost făcute de președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unei emisiuni televizate din SUA, acolo unde întreprinde o vizită de lucru, transmite politics.md cu referire la ZiarulNațional.

Potrivit lui Candu, implicarea Moscovei în treburile interne ale R. Moldova și Ucrainei este tot mai evidentă, mai ales că în cele două state urmează să aibă loc alegeri la începutul anului viitor.

„Una dintre armele Rusiei este mass-media. Prin intermediul mijloacelor mass-media Moscova face propagandă. O altă metodă folosită este energia. R. Moldova este un stat care depinde în totalitate de gazele rusești. De asemenea, Moscova se implică şi în regiunea care nu este controlată de Guvernul de la Chişinău. Mă refer la regiunea transnitreană, un teritoriu ocupat în care staţionează trupe ruseşti”, a enumerat oficialul de la Chișinău.

Președintele Parlamentului crede că, pentru a face față acestor provocări puse la cale de Rusia, e nevoie de unitate. „R. Moldova, Ucraina şi Georgia trebuie să-şi unească forţele şi să colaboreze împotriva acestor provocări. La fel de important este şi sprijinul pe care aceste trei ţări îl are din partea Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice”, a subliniat Candu la emisiunea „ClearCut”, de la postul i24 News.

Oficialul a mai adăugat că și SUA trebuie să rămână cât mai implicată în regiune. „Dacă este să vorbim despre sprijinul pe care îl aşteptăm din partea SUA, vrem să fie creată o nouă infrastructură energetică şi să găsim soluţii pentru a face faţă ameninţărilor hibride”, a punctat spicherul Candu.

De menționat că Andrian Candu întreprinde o vizită de lucru în SUA și, în cadrul acesteia, care va dura până la 8 decembrie, oficialul de la Chișinău va avea întrevederi cu senatori și congresmani și va oferi o serie de interviuri în presa din SUA.


Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
13.12.2018 10:10 177
Curs valutar: 13.12.2018
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%