Parlament
Parlamentul a aprobat, în I lectură, controlul de conformitate cu cerințele de calitate a fructelor și legumelor proaspete
 18 Octombrie 2018 19:00  2913
Fructele și legumele proaspete vor fi supuse controlului de conformitate cu cerințele de calitate. Deputații au examinat, în ședința de astăzi, proiectul de lege cu privire la controlul de conformitate cu cerințele de calitate pentru fructele și legumele proaspete și l-au votat în prima lectură.

 Controlul va fi efectuat la toate etapele lanțului comercial până la consumatorul final și se va aplica persoanelor fizice și juridice, excepție fiind sectorul casnic. Controalele de conformitate vor fi efectuate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, care va monitoriza și stabili un sistem de control, inclusiv prin evaluarea riscurilor. Controlul de conformitate va asigura respectarea parametrilor comerciali în cazul fructelor și legumelor proaspete pe întreg lanțul de comercializare.

În prezent, fructele și legumele care sunt plasate în lanțul comercial nu sunt etichetate, sortate sau calibrate conform cerințelor de calitate, iar prețul acestora este standard pentru un amestec de clase, soiuri sau calibru, fapt care dezavantajează consumatorii. Certificatele de conformitate a calității fructelor și legumelor proaspete vor fi eliberate gratuit de către organul de control, pe suport de hârtie sau în format electronic. Totodată, organul de control va crea o bază de date a agenților economici din lanțul alimentar, implicați în activități ce țin de sectorul fructelor și legumelor proaspete. Potrivit autorilor proiectului, odată cu instituirea acestui sistem de control, Republica Moldova ar putea solicita Comisiei Europene de a fi inclusă în Lista țărilor terțe a căror controale de conformitate cu standardele specifice de comercializare au fost recunoscute ca fiind echivalente cu cerințele UE. Proiectul va ajusta legislația națională la normele și practicile UE, asigurând un cadrul legal eficient pentru sporirea calității fructelor și legumelor proaspete, limitarea importului, majorarea exportului și protejarea drepturilor consumatorilor. Proiectul de lege urmează a fi votat, în lectură finală, de plenul Parlamentului.

Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Etichete Moldova
Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%