Guvern
Parteneriatul Republica Moldova – NATO discutat la MAEIE
 10 Octombrie 2018 12:00  2745
Secretarul de Stat, Tatiana Molcean, a avut o întrevedere cu adjunctul asistentului Secretarului General NATO pentru Afaceri Politice şi Politica de Securitate, James Appathurai, în cadrul căreia au fost discutate un şir de aspecte ale colaborării dintre Republica Moldova şi NATO.

Tatiana Molcean a subliniat interesul ţării noastre pentru dezvoltarea dialogului politic şi a cooperării practice cu Alianţa Nord-Atlantică în conformitate cu prevederile Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova-NATO. Oficialul a exprimat intenţia autorităţilor moldoveneşti de a continua procesul de reformare şi modernizare a sectorului de securitate şi apărare naţională în conformitate cu noile evoluţii şi cerinţe ale mediului actual de securitate, fiind urmărit scopul consolidării securităţii ţării şi a cetăţenilor Republicii Moldova. 

La rândul său, James Appathurai a subliniat disponibilitatea Alianţei de a oferi în continuare expertiza şi asistenţa necesară în promovarea reformelor, în special în modernizarea sectorului de securitate şi apărare al Republicii Moldova. 

Interlocutorii au examinat acţiunile care urmează să fie întreprinse în cadrul mai multor programe şi domenii de cooperare, printre acestea numărându-se Iniţiativa de Consolidare a Capacităţilor de Securitate şi Apărare, implementarea proiectelor în cadrul Programului Ştiinţa pentru Pace şi Securitate, conlucrarea în combaterea noilor ameninţări la adresa securităţii.

La 10 octombrie 2018, Tatiana Molcean şi James Appathurai vor participa cu discursuri la conferinţa cu genericul ”Parteneriatul Republica Moldova – NATO: realizări şi perspective”, eveniment organizat la Chişinău în cadrul ”Zilelor NATO în Republica Moldova”.

Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Comentarii
Doru 10 Octombrie 2018 12:07
0 (0)
Daca a ajuns NATO sa sustina Moldova, inseamna ca totusi guvernarea asta a aratat progrese si reforme.
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
15.12.2018 16:50 2817
Trafic de influență la Cahul
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%