Geopolitica
Hong Kong: Celebrul jurnalist,Victor Mallet, somat să plece într-o săptămână după ce autorităţile nu i-au prelungit viza de lucru
 9 Octombrie 2018 11:00  3079
  Autorităţile din Hong Kong i-au dat termen o săptămână unui jurnalist britanic de la The Financial Times (FT), Victor Mallet, să părăsească teritoriul, după ce au refuzat să-i prelungească viza de lucru, aceasta fiind o atingere fără precedent la adresa libertăţii presei în oraş, relatează luni Politics.md

 

Victor Mallet este redactor-şef pentru Asia al FT şi totodată vicepreşedinte al Clubului corespondenţilor străini (FCC), instituţie în fosta colonie britanică.
FCC, care invită constant personalităţi de pretutindeni pentru conferinţe deschise membrilor săi şi media, a provocat mânia autorităţilor chineze invitându-l în august la tribuna sa pe Andy Chan, liderul Partidului Naţional, o mică formaţiune care militează pentru independenţa Hong Kong-ului.
Autorităţile din Hong Kong au încercat, fără succes, să obţină anularea programării acestei conferinţe, care în cele din urmă a fost condusă de către Mallet.
Jurnalistul a aflat săptămâna trecută că viza sa de lucru în Hong Kong nu mai este prelungită. FT a anunţat luni că reporterul său, la întoarcerea sa duminică în Hong Kong, nu a obţinut decât o viză de turist pe şapte zile. Potrivit unor surse diferite, Mallet ar fi fost interogat de către serviciile de imigrare la sosirea sa în Hong Kong.
În vremuri obişnuite, cetăţenii britanici intră fără viză în Hong Kong, fostă colonie britanică, şi au voie în general să rămână în acest teritoriu timp de 180 de zile.
FT a indicat că serviciile de imigrare nu au dat nici o explicaţie în legătură cu faptul că Mallet nu are voie să stea în Hong Kong decât o săptămână.
''Noi vom continua să cerem clarificări pe lângă autorităţile din Hong Kong pe tema refuzului prelungirii vizei sale de lucru'', a indicat cotidianul, al cărui sediu regional se află la Hong Kong.
Comitetul de redacţie al FT a prezentat această decizie ca pe ''un mesaj înfricoşător pentru toată lumea la Hong Kong''.
În cadrul conferinţei sale la FCC, Chan a acuzat China că încearcă ''să anexeze'' şi ''să distrugă fosta colonie britanică''.
În împrejurimile Clubului au avut loc mici manifestaţii ale partizanilor şi adversarilor lui Chan. Fostul şef al executivului din Hong Kong Leung Chun-ying a făcut apel în mod deschis ca prestigiosul club de presă să fie expulzat din clădirea unde îşi are sediul şi care aparţine guvernului.
În baza unui acord de retrocedare încheiat între Beijing şi Londra, Hong Kong-ul beneficiază de o semiautonomie şi de libertăţi necunoscute în restul Chinei Continentale, inclusiv libertatea de expresie, teoretic până în 2047, notează AFP. Dar sunt mulţi cei care au sentimentul că aceste libertăţi sunt pe cale să se erodeze şi că Beijingul îşi înăspreşte controlul asupra micului teritoriu, remarcă sursa citată.  

Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%