Geopolitica
Guvernul elen a anunţat marţi că 2.000 de solicitanţi de azil vor fi transferaţi de pe insula Lesbos în partea continentală
 19 Septembrie 2018 16:00  2773
Asociaţii pentru drepturile omului şi autorităţi locale au criticat Grecia pentru condiţiile precare din cea mai mare tabără pentru migranţi, Moria, care găzduieşte în prezent aproape de trei ori mai multe persoane decât capacitatea sa.  

Potrivit celor mai recente cifre ale guvernului, aproximativ 3.000 de migranţi şi refugiaţi se află în tabăra supraaglomerată, formată din corturi şi containere într-o fostă bază militară.

Un guvernator local a ameninţat că va închide tabăra în 30 de zile dacă autorităţile nu vor curăţa cantitatea uriaşă de gunoaie.

''Situaţia din Moria este într-adevăr dificilă, este la limită'', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Dimitris Tzanakopoulos.

În jur de 3.000 de persoane au fost transferate de la Moria pe continent în timpul verii, iar alte 700 săptămâna trecută, urmând ca încă 2.000 să fie mutate până la sfârşitul lui septembrie, a precizat Tzanakopoulos.

Comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, este aşteptat la Atena în această săptămână pentru discuţii cu prim-ministrul Alexis Tsipras.

Săptămâna trecută, mai mult de zece asociaţii pentru drepturile omului au cerut Greciei să ia măsuri pentru a face taberele de pe teritoriul său locuibile.

Organizaţia Medici fără Frontiere a declarat luni că a întâlnit o situaţie de criză fără precedent în Moria, unde mulţi adolescenţi au încercat să se sinucidă sau se automutilează săptămânal

Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%