Politicieni
În opinia lui Harghel, Oazu Nantoi, este unul din cunoscuții traseişti politici
 14 Septembrie 2018 12:20  3270
 O bună parte dintre jurnaliştii moldoveni sau exponenţi ai aşa-zisei societăţi civile, care se autoproclamă independenţi, sunt, de fapt, nişte oportunişti sau propagandişti, care au servit, periodic, toate guvernările care s-au succedat până în prezent. De această părere este bloggerul Ion Harghel, în cadrul emisiunii online „Dosar”, de pe Facebook

Unul dintre cunoscuţii traseişti politici este, în opinia lui Harghel, Oazu Nantoi.

„Actual consilier municipal, votat pe listele partidului lui Iurie Leancă, dar prezentat în presa de opoziţie drept analist independent. În 1989, alături de trădătorul Iurie Roşca, face parte din conducerea Frontului Popular din Moldova, iar în 1990, Nantoi formează Partidul Social Democrat”, spune Ion Harghel.

Autorul trece în revistă întreaga biografie politică tumultuoasă a lui Oazu Nantoi.

„În anii 1992-1994 şi 1996-1998, Nantoi a fost membru al Senatului Fundaţiei Soros Moldova. În 1996, PSD-ul lui Nantoi îl susţine deschis pe Petru Lucinchi la alegerile prezidenţiale. În 2004, Oazu Nantoi vinde PSD-ul lui Eduard Muşuc, un proiect politic al comuniştilor lui Voronin. La alegerile locale din 2007, Oazu Nantoi sare cu paraşuta pentru Vlad Filat. În 2009, Oazu Nantoi aderă la Partidul Democrat din Moldova şi îl susţine activ pe Marian Lupu. Iar din 2009 până 2010, Nantoi a fost deputat pe listele PDM. Traseistul Nantoi pleacă din PDM, pentru a adera, în 2015, la PPEM-ul lui Iurie Leancă. La alegerile locale din 2015, Nantoi îl susține Dorin Chirtoacă, dar devine consilier municipal pe listele PPEM. În 2016 o susţine pe Maia Sandu, la alegerile prezidenţiale. În 2018, paraşutistul politic Oazu Nantoi este deja alături de Andrei Năstase. Nantoi este şi unul dintre fondatorii Platformei Demnitate şi Adevăr, finanţată şi condusă din umbră de oligarhii Victor şi Viorel Ţopa”, mai spune bloggerul.

Ion Harghel consideră că oportunismul lui Nantoi are motive strict pecuniare.

„Omul care a făcut parte din atâtea partide, care a susţinut atâția politicieni, este prezentat de presa opoziţiei ca fiind analist şi expert independent. Nantoi, însă, este oportunist de profesie. Dânsul îşi schimbă discursul politic şi politicianul pe care îl slujeşte pentru bani”, conchide Ion Harghel.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%