Partide
Un cetățean turc, condamnat definitiv în dosarul ”heroina”, reținut când voia să fugă din țară
 11 Septembrie 2018 11:00  3219
 Unul dintre figuranții dosarului ”heroina”, un cetățean al Turciei, condamnat definitiv, dar care se afla în libertate, a fost reținut recent de poliție. Este vorba despre Murat Cernit, cunoscut serviciilor speciale din România și SUA pentru legăturile sale cu grupări teroriste. Acesta a fost reținut în momentul în care intenționa să fugă din țară. Reținerea a avut loc cu participarea ofițerilor de la SIS. Anume ei au aflat că Cernit planifica să fugă din țară.

Potrivit surselor din poliție, Cernit, care în ultimii zece ani s-a folosit de mai multe identități, fiind cunoscut și sub numele de Altig, Dogan, Cerkez, a venit în țara noastră în 2008, când a depus și o cerere de legalizare. În același an, Murat Cernit a ajuns în atenția publicului, odată cu reținerea în ”dosarul heroina”, cea mai mare captură de droguri din istoria Moldovei. Acesta a fost acuzat că, alături de un alt cetățean turc și un grup de polițiști din țara noastră a fost membru al unei grupări criminale, specializată în trafic ilicit de droguri.

Au urmat ani de ședințe de judecată. În 2013, Curtea de Apel Chișinău a dispus încetarea procesului penal din cauza expirării termenului de prescripție, inculpatul fiind eliberat din arest. Punct în această istorie a fost pus, însă, de Curtea Supremă de Justiție, care în noiembrie 2017 l-a condamnat pe cetățeanul turc la opt ani de închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de cinci ani. Cu toate acestea, Murat Cernit nu a fost trimis în închisoare și se plimba liber prin țară.

Mai mult, în toată perioada cât a durat inițial ancheta și apoi judecata în dosarul ”heroina”, cetățeanul turc nu a pierdut timpul așteptându-și pasiv soarta. Acesta și-a continuat practicile ilegale. În prezent, autoritățile îl suspectează că a fost implicat nu doar în trafic de droguri, dar și de persoane.

Între timp, turcul s-a căsătorit cu o avocată din Moldova și a folosit biroul de avocați al acesteia drept paravan pentru a face bani pe seama cetățenilor străini. Cernit le oferea diferite servicii, începând cu obținerea permiselor de ședere, invitațiilor de intrare în Republica Moldova, a actelor false, trecerea ilegală a frontierei, etc. Un astfel de caz a ajuns și în atenția presei, acum un an.

În septembrie 2017, pe Aeroportul din Chișinău a fost reținut un tânăr care a prezentat un pașaport irakian, ce s-a dovedit a fi fals. Este vorba despre Zulfukar Mert, născut în 1996, un cetățean al Turciei, căutat de autoritățile din țara sa pentru omor.

Ancheta a stabilit că pașaportul irakian fals i-a fost vândut de către nimeni altul, decât Murat Cernit. Acesta a luat bani de la rudele tânărului și personal l-a însoțit la aeroport.

În prezent, Murat Cernit este deținut la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Anterior, turcul cu multiple identități: Cernit/Dogan/Cerkez a fost expulzat din România pentru legături cu Partidul Muncitoresc Kurd și este considerat în prezent lider al comunității kurzilor din Republica Moldova. Acesta a fost inclus și în lista Departamentului Trezoreriei de Stat din SUA în calitate de persoană care finanțează terorismul.


Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%