Parlament
Codul administrativ al Republicii Moldova, votat în lectură finală
 7 August 2018 10:00  59631
 În premieră, Republica Moldova va avea un Cod administrativ care va defini modul de funcţionare a instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice. Acesta este inițiativa legislativă a unui grup de deputați și a fost votat astăzi, de plenul Parlamentului, în  lectură finală.
 
Noul Cod are drept scop sistematizarea tuturor reglementărilor legale referitoare la procedura administrativă şi celor referitoare la contenciosul administrativ într-un singur act legislativ în vederea asigurării clarităţii, coerenţei şi accesibilităţii. Noile reglementări determină domeniul de aplicare a procedurii administrative, modul de desfăşurare a procedurii administrative, participanţii la procedura administrativă, fazele procedurii administrative, operaţiunile administrative, contractele administrative, executarea şi respectarea actelor administrative, controlul administrativ şi căile de atac etc.
 
Astfel, va reglementa emiterea de acte administrative de către autoritățile publice, mecanismele de rezolvare a petiţiilor adresate de către cetăţeni, precum și va cuprinde totalitatea actelor legislative care în prezent stabilesc raporturile juridice de drept administrativ.
 
În premieră, va fi reglementat refuzul de a primi sau a examina o cerere. La fel, pentru prima dată, va fi dispusă obligativitatea întocmirii dosarului administrativ de către autorităţile publice. De asemenea, va fi reglementată procedura de notificare în cadrul procedurii necontencioase, va fi instituită posibilitatea încheierii contractului de împăcare între părţi atât în procedura necontencioasă, cât şi în cea contencioasă.
 
Proiectul Codului Administrativ este structurat în patru cărţi care se referă la uniformizarea soluţiilor legale şi reglementarea situaţiilor juridice semnalate de jurisprudenţa administrativă. La fel, prevede simplificarea mijloacelor de acţiune a administraţiei publice prin coerenţa şi predictibilitatea procedurilor și asigurarea stabilităţii procedurilor administrative.
 
Potrivit autorilor, documentul are menirea de a clarifica principiile, conceptele, etapele procedurii administrative, căile de atac şi regimul juridic al actelor, operaţiunilor şi contractelor administrative, în vederea asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor prevăzute de lege ale persoanelor fizice şi juridice, ţinându-se cont de interesul public şi de regulile statului de drept.
 
Codul administrativ al Republicii Moldova urmează să intre în vigoare la 1 aprilie 2019.
Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%