Politicieni
Criza deșeurilor din orașul Bălți
 25 Mai 2018 15:10  3021
Primarul ales al municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin, s-a adresat personal premierului Pavel Filip cu rugămintea ca acesta să intervină pentru a fi identificată o soluție pentru criza deșeurilor din oraș. Cei doi au avut o discuție la acest subiect, astăzi, la Bălți, unde premierul s-a aflat  într-o vizită de lucru. Premierul a spus că intervine de orice dată este solicitată implicarea lui și speră că părțile aflate în litigiu se vor așeza la masa de negocieri pentru a găsi o soluție, iar orașul va scăpa de gunoi.

 

De câteva săptămâni, străzile orașului Bălți sunt din nou inundate de mormane de gunoi. Din cauza unei datorii de peste 2,3 milioane de lei către firma care gestionează poligonul de deșeuri, autospecialele încărcate cu deșeuri nu sunt lăsate pe teritoriul rampei. Șoferii autospecialelor au stat câteva ore în fața poligonului, în soare. Pentru ei, poliția a adus apă și plăcinte.

 

Primăria Bălți susține că nu are bani pentru a achita această datorie, dar nu dispune nici de surse suficiente pentru transportarea eficientă a deșeurilor din oraș.

 

Amintim că guvernul a intervenit înaintea de Revelion, când a trimis muncitori, carabinieri și tehnica pentru a strange deșeurile din oraș.

 

Conflictul dintre administrația din Bălți si firma privata care se ovupa de evacuarea gunoiului a izbucnit din cauza presiunilor exercitate la indicația fostului edil de Bălți Renato Usatîi asupa antreprenorului

Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%