Guvern
Șofatul în stare de ebrietate avansată va fi considerat drept faptă penală
 25 Mai 2018 13:00  3077
Conducătorii auto care vor fi depistați la volan în stare de ebrietate avansată vor răspunde penal în fața legii. Astfel prevede noul pachet de legi care mai este supranumit pachetul anti-alcool”. Declarația a fost făcută de ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan, într-o emisiune televizată, transmite IPN.

 

Potrivit ministrului, în Republica Moldova cultura de a conduce și responsabilitatea șoferilor sunt foarte joase. Prevederile noi, spune el, sunt în beneficiul cetățenilor, în beneficiul oamenilor care vor ca legea să fie respectată.

 

„Noi vrem ca pedeapsa să fie inevitabilă. Persoane de ordinul miilor scăpau basma curată. Alții recidivau și omorau cetățeni de-ai noștri care aveau dreptul la un viitor”, a afirmat Alexandru Jizdan.

 

Ministrul de interne spune că motivul principal care a stat la elaborarea legilor sunt numărul mare de accidente rutiere, mortalitatea foarte mare pe trasee și numărul foarte mare de conducători auto prinși în stare de ebrietate.

 

„A venit timpul unei schimbări. Oamenii trebuie să înțeleagă că atunci când va fi aplicată legea, pedeapsa nu va putea fi evitată. Persoana care va fi prinsă în stare de ebrietate avansată va răspunde penal.”, a adăugat el.

 

Ministrul a declarat că până acum lipsirea de dreptul de a conduce era pe un termen mai mare, de la doi la trei ani. Acum, persoana care va fi depistată cu o concentrație de alcool între 0,15 și 0,30 militari în aerul expirat, va putea fi suspendată de dreptul de a conduce de la 6 la 12 luni.

 

„Atunci cânt persoana va fi depistată în stare de ebrietate avansată, adică cu 0,30 de mililitri de alcool și mai mult, amenda nu va mai putea fi aplicată, doar sancțiuni de genul muncă neremunerată în folosul comunității, anularea permisului de conducere”, a declarat Alexandru Jizdan.

 

Ministrul a explicat că, la distanță de patru ani de la retragerea carnetului, șoferul respectiv va trebui să susțină din nou un examen pentru obținerea permisului și să treacă un curs de 10 zile anti-drog, care se va desfășura sub auspiciul Inspectoratului Național de Probațiune și va costa patru mii de lei. „Și după toate acestea, va putea primi permisul înapoi”, a spus Alexandru Jizdan.

 

În plus, modificările prevăd că evacuarea mașinilor atunci când va fi depistat șoferul în stare de ebrietate va fi efectuată de o întreprindere de stat. Totodată, evacuarea va putea fi făcută în cazurile în care mașina este parcată în locuri interzise sau împiedică mașinile de salvare să ajungă la locul solicitării.

 

Ministrul speră că pachetul de acte va fi votat în Parlament în sesiunea primăvară-vară.

Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%