Politicieni
Andrian Candu, decorat cu Medalia de Onoare a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră
 16 Mai 2018 19:38  2950
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a fost decorat cu Medalia de Onoare a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră. Ceremonia a avut loc astăzi, în cadrul Summitului președinților parlamentelor statelor membre OCEMN, cel mai înalt for organizat cu ocazia aniversării a 25-a a APCEMN. 

Distincția înmânată de Secretarul general al APCEMN, Asaf Hajiyev reprezintă cea mai înaltă formă de încurajare a cetățenilor din statele membre OCEMN, fiind acordată Președinților parlamentelor statelor membre APCEMN pentru o contribuție remarcabilă la activitățile Adunării.

În cadrul Summitului de la Istanbul Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut întrevederi cu Președinta Adunării Naționale a Bulgariei, Tsveta Karayancheva, Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu și Președintele Parlamentului Georgiei, Irakli Kobakhidze. Subiectul funcționării Adunării trilaterale Republica Moldova – Ucraina – Georgia a fost discutat la întrevederea cu Președintele Parlamentului Georgiei. 

Autor:  Inna Juminschi Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Comentarii
Aurel 16 Mai 2018 21:49
0 (0)
Păi și normal, dacă a convenit cu un proiect destul bun, adică crearea unei platforme și a unei baze pentru a identifica investitorii care doresc să-și creieze afaceri.
andrei 16 Mai 2018 22:06
0 (0)
Cât timp candu face relații prietenești cu alte țări și eforturile lui se recunosc la nivel internațional unii din opoziție mai mănâncă la borș despre diferite chestii murdare despre guvernare! mi-e rușine de așa aabordare...
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Cine credeți că are cele mai mari șanse să devină primar general al mun. Chișinău?
Andrei Năstase - 35.03%
Silvia Radu - 31.85%
Ion Ceban - 24.2%
Valeriu Munteanu - 2.55%
Alexandra Can - 1.91%
Maxim Brăila - 1.27%
Vasile Costiuc - 1.27%
Reghina Apostolova - 1.27%
Alexandru Mîțu - 0.64%
Victor Strătilă - 0%
Alexandr Roșco - 0%