Partide
Statul vine cu noi stimulente pentru tineri și lansează Programul „Prima Casă 2” – bugetarii vor plăti numai jumătate din creditul pentru locuință
 15 Mai 2018 12:01  3041
Programul Prima Casă va fi extins pentru atragerea în funcții publice a unui număr cât mai mare de tineri. Subiectul a fost discutat la ședința săptămânală a Partidului Democrat din Moldova, care i-a oferit susținere politică. Despre aceasta a anunțat purtătorul de cuvânt al democraților, Vitalie Gămurari.

„Prin acest program, statul va achita jumătate din creditul luat pentru procurarea apartamentului de către funcționari, urmând ca ei să plătească doar cealaltă jumătate a creditului, plus dobânzile”, a spus Gămurari.

Prin acest program, statul vrea să stimuleze suplimentar, în primul rând funcționarii, ca ei să rămână să lucreze la stat, în al doilea rând - alte persoane noi, ca ele să se angajeze în sistemul public”, a explicat liderul purtătorul de cuvânt al PDM.

Proiectul este deja în lucru și, după ce va fi lansat, va face mult mai atractivă munca în sectorul de stat.

Programul Prima Casă prevede că persoanele în vârstă de până la 45 de ani își pot procura locuințe în valoare de până la un milion de lei, iar dobânda efectivă este de 9,03 la sută anual. Beneficiarii trebuie să dețină un loc de muncă legal, iar rudele, inclusiv de gradul II, pot garanta împrumuturile.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%