Politicieni
Năstase, acuzat de plagiat! Munteanu susține că liderul PPDA îi fură lozincile electorale
 10 Mai 2018 11:26  3555
Candidatul Platformei DA la funcția de primar al capitalei, Andrei Năstase, este acuzat de plagiat de unul din oponenții săi. Astfel, pretendentul liberal, Valeriu Munteanu, îi incriminează lui Năstase însușirea unor lozinci electorale.

„Am primit o veste bună de la colegii mei politici de la Platforma DA. Pentru această campanie electorală Andrei Năstase şi-a însușit lozincile mele şi ale Partidului Liberal! Nici măcar nu a sunat la partid, să ne ceară permisiunea”,  a postat Valeriu Munteanu, pe Facebook.

Ulterior, candidatul liberal l-a luat peste picior pe Năstase, declarând că mizează pe votul acestuia, în turul doi al alegerilor locale.

„Dar eu mă bucur. Se ştie că imitația este cea mai sinceră formă de admirație. Mulțumesc, domnule Năstase! De acum sunt sigur că mă pot baza pe votul dumneavoastră în turul 2 al alegerilor, când mă voi confrunta în finală cu candidatul #Binomului Plahotniuc-Dodon! Împreună facem Istorie!”,  a mai scris candidatul liberal.

Anterior, însuși Valeriu Munteanu a fost acuzat că a „furat” banda sonoră din filmul Pirates Of The Caribbean într-un spot publicat pe Facebook, dar și piesa italianului Ennio Morricone, pentru un alt clip.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%