Politicieni
Vlad Plahotniuc anunță o platformă largă de discuții pentru organizarea alegerilor! Partidele și societatea civilă vor fi invitate să vină cu propuneri
 8 Mai 2018 12:26  3211
Data alegerilor parlamentare va fi stabilită în cel mai scurt timp. Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a declarat la briefingul de după ședința săptămânală a formațiunii că a cerut colegilor deputați să discute acest subiect cu celelalte fracțiuni.

De asemenea, Plahotniuc a spus că la ședință au fost analizate mai multe propuneri, inclusiv din partea societății civile și diasporei, care au drept scop consolidarea caracterului democratic al scrutinului, prevenirea oricărei încercări de fraudă, a finanțărilor netransparente sau a activităților ilegale în campania electorală.

„Am solicitat colegilor din Parlament să creeze un grup de lucru privind organizarea alegerilor într-un mod cât mai democratic și transparent. Acest grup va reprezenta o platformă deschisă, unde vor fi invitate partidele de opoziție, societatea civilă, experți, instituțiile implicate în organizarea alegerilor”, a precizat liderul democraților.

Președintele PDM a insistat că formațiunea pe care o conduce va face tot ce este necesar, pentru ca procesul electoral din toamnă să fie corect și democratic, să fie supravegheat de cât mai mulți observatori internaționali, de societatea civilă din țară și străinătate, de toți cei interesați, astfel încât cetățenii să aibă garantată corectitudinea votului pe care îl dau.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Comentarii
andrei 8 Mai 2018 12:52
0 (0)
Hai să vedem acum Platforma Kivikă? unde sunt ei cu toate ideile lor ??
Serafim 8 Mai 2018 12:59
0 (0)
Sper ca adevarata societate civila nu ce opoziția ce se ascunde dupa denumieea de societate civila.
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Cine credeți că are cele mai mari șanse să devină primar general al mun. Chișinău?
Andrei Năstase - 35.03%
Silvia Radu - 31.85%
Ion Ceban - 24.2%
Valeriu Munteanu - 2.55%
Alexandra Can - 1.91%
Maxim Brăila - 1.27%
Vasile Costiuc - 1.27%
Reghina Apostolova - 1.27%
Alexandru Mîțu - 0.64%
Victor Strătilă - 0%
Alexandr Roșco - 0%