Guvern
R. Moldova și Ucraina demarează lucrările la demarcarea frontierei comune
 17 Aprilie 2018 09:30  3618
 „Delegațiile au discutat situația actuală și perspectiva aplicării planului de demarcare a frontierei moldo-ucrainene pentru anul 2018. […] Comisia comună a decis să demareze faza activă pe teren a lucrărilor de demarcare pe segmentele încă nedemarcate ale frontierei de stat moldo-ucrainene începând din luna iunie a anului curent”, se arată în comunicat.

Oficialul a mai adus la cunoștință că următoarea ședință a Comisie respective va avea loc în a doua jumătatea a lui 2018 la Chișinău. 

Amintim că președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat joi, pe 12 aprilie, Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, în prezența prim-ministrului Pavel Filip, care s-a aflat la Kiev cu ocazia participării la Forumul de securitate.

Intrarea în vigoare a Acordului va permite extinderea controlului în comun la toate punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Pavel Filip și Petro Poroșenko au menționat că astfel va fi asigurată o luptă mai eficientă împotriva criminalității și contrabandei la hotar și va spori securitatea regională.

Autor:  Neagu Anna-Maris Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Comentarii
Ian 17 Aprilie 2018 10:06
0 (0)
Dusmanul dusmanului meu, imi este prieten, de accea apreciez colaborarile cu Ucraina.
Ion 17 Aprilie 2018 10:10
0 (0)
Într-un final, tot pentru cetățeni se face acest lucru, va fi cu mult mai ușor și vom economisi o mulțiume de timp.
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%