Guvern
Problemele stabilității din regiunea de Est a Europei, discutate la Kiev
 13 Aprilie 2018 10:35  2941
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, participă, alături de prim-ministrul Pavel Filip, la Forumul de Securitate de la Kiev, unde sunt discutate provocările la adresa securităţii regionale şi europene, situaţia actuală din regiune, conflictele prelungite şi importanța dialogului în soluționarea acestora.

Forumul pentru securitate de la Kiev este la cea de-a 11-a ediție și reunește anual factori de decizie importanţi în domeniul politicii externe și securității din întreaga lume. 

La ediția din 2018  participă politicieni, diplomați, experți și activiști civici din 35 de state ale lumii, iar peste 60 de persoane vor prezinta viziunile sale pe mai multe aspecte ale securității regionale și mondiale.

Viziunile și poziția Republicii Moldova privind securitatea regională, soluționarea problemelor de criză și alte aspecte ce țin de domeniul respectiv au fost expuse participanților la forum de prim-ministrul Pavel Filip. Premierul a accentuat că cele mai serioase riscuri în materie de securitate în regiune sunt generate de conflictele înghețate și prezența militară străină.

„Prezenţa militară străină constituie un obstacol serios în calea soluţionării paşnice a conflictelor, având în vedere că aceasta contribuie la conservarea situaţiei de conflict, încurajând forţele distructive să persevereze în promovarea planurilor lor secesioniste”, a spus prim-ministrul.

Pavel Filip a reiterat că Republica Moldova pledează, în mod consecvent, pentru retragerea necondiţionată a trupelor militare ruse de pe teritoriul său şi pentru transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii de pe Nistru într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional. O prioritate rămâne elaborarea şi adoptarea unui statut juridic special pentru Transnistria, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

„Acest concept sau viziune de reglementare trebuie să ne asigure că viitorul stat reintegrat să fie unul viabil şi orientat pe calea reformelor democratice şi integrării europene”, a declarat Pavel Filip.

În cadrul Forumului ministrul Tudor Ulianovschi a făcut un schimb de opinii privind evoluțiile din regiune cu mai mulți participanți la reuniune, accentuând că Republica Moldova se implică activ atât prin intermediul dialogului bilateral cu partenerii, cât și prin diferite organizații internaționale la crearea unui sistem viabil de securitate în regiune.

Autor:  Inna Juminschi Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%