Partide
Cu automobile și case de lux și cu zero venit în ultimii ani. Cum e posibil? Întrebarea la care trebuie să dea răspuns Andrei Năstase
 11 Aprilie 2018 09:21  3155
Oficial, nu a câștigat în ultimii doi ani niciun bănuţ, dar are în spate o avere impresionantă şi trăieşte pe picior mare. Este vorba despre liderul PPDA, Andrei Năstase, candidat la fotoliul de primar al Capitalei. În declarația de avere pentru anii 2016 - 2017, pe care a depus-o la Consiliul Electoral din Chişinău, la capitolul venituri a indicat nici mai mult nici mai puţin de zero lei.

– Declarația mea de venit a fost depusă în cadrul prezidențialelor. – Care e sursa de venit legală a dvs.? – Căutați în declarația mea de venit și veți afla cu certitudine", a menţionat Andrei Năstase.

Se pare că în ultimii doi ani Andrei Năstase a trăit din banii soției, care locuiește cu cei doi copii în Germania, şi care a câştigat în doi ani aproape 64 de mii de euro. O altă sursă de venit a familiei au fost și indemnizațiile copiilor, de peste 14 mii de euro. Năstase mai are două conturi bancare, unul în lei și altul în euro. Nu se cunoaşte însă ce sume sunt depozitate pe ele. Chiar dacă la capitolul venituri a stat cam prost în ultimii ani, el a reuşit totuşi să-şi cumpere în 2017 un teren agricol.

Lotul se adaugă celorlalte nouă pe care le deţine. Andrei Năstase mai are în proprietate 11 case. Potrivit presei, cea mai scumpă dintre ele e situată într-un cartier rezidenţial din Capitală. Oficial, locuinţa, ridicată pe un lot de șapte ari, are o suprafață de 156 de metri pătrați și este estimată la puţin peste 2 milioane de lei. Totuşi, jurnaliștii au scris că, în realitate, imobilului de trei nivele are aproape 450 de metri pătraţi și ar costa în jur de șapte milioane de lei. Deși a recunoscut public că această casă de lux îi aparține, oficial este înregistrată pe mama acestuia, în vârstă de peste 80 de ani, care locuiește modest într-un sat din raionul Telenești.

Presa a mai scris că pe lângă asta, Andrei Năstase mai are o casă luxoasă în oraşul Bad Homburg din Germania, la 25 de kilometri de Frankfurt. Acolo locuieşte soţia şi cei doi copii ai săi. În acelaşi oraş sunt stabiliţi și oligarhii Victor și Viorel Țopa, condamnați penal în Moldova. Totodată, candidatul la Primăria Capitalei deține și două automobile. Un Mercedes în valoare de 35 mii euro și un Nissan de zece mii euro, care, săptămâna trecută, a fost implicat într-un accident rutier la intrare în orașul Bălți. Jurnaliştii au mai scris că liderul PPDA şi-a folosit propria mamă în operaţiuni de spălare a banilor proveniţi de la penalii Ţopa. Năstase a depus pe conturile ei, din venituri personale şi prin transferuri de la companii off-shore, peste 5,6 milioane de lei, sumă retrasă în perioada 2009 - 2012. Același scenariul l-a aplicat şi în cazul soacrei. De pe conturile femeii a retras, prin tranzacţii dubioase, peste 400 de mii de lei şi aproximativ 150 de mii de euro. Ambele transferuri au fost recunoscute public de preşedintele Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr".

„Mi-am construit casă, mi-am cumpărat un teren. O altă parte din ei am pus pe contul mamei mele. Și observați și aici o chestiune: și tot aceeași sumă, cam aceeași sumă am pus-o pe contul soacrei mele. Vedeți că eu țin la ele aproape egal. Este absolut un lucru normal", a precizat Andrei Năstase.

Andrei Năstase a apărut în spațiul public în anii ’90. În acea perioadă, în calitate de procuror, el a instrumentat dosarul ilegalităților de la compania de stat „Air Moldova", în care era implicat Victor Țopa. Ulterior, acesta i-a devenit naş de cununie, iar Năstase - avocatul său. Presa a scris despre clanul Țopa că figurează în mai multe investigații jurnalistice în calitate de beneficiar 


Știri asemănătoare
 
Comentarii
Ian 11 Aprilie 2018 09:41
0 (0)
Cum e posibil? E simplu. Fugarii criminali Topa il finanteaza pentru ca sa ajunga la putere si sa-i aduca inapoi in tara si sa-si continue traficul cu arme.
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%