Politicieni
Pcela: Basistîi și Grigorișin au încercat să mă implice în scheme financiare ilegale
 28 Februarie 2018 14:05  2752
Fostul șef al Direcției Reparaţie şi Construcţie Drumuri (DRCD) din Bălţi Serghei Pcela, în trecut un apropiat al ex-primarului Renato Usatîi, face dezvăluiri despre schemele de corupție din primărie, dar și despre traficul de influență promovat de consilierii lui Usatîi. Într-un interviu pentru Gazeta.md, Pcela a spus că aleșii locali Iurie Basistîi și Nicolai Grigorișin, oameni de încredere ai fostului primar, au fost printre cei care au încercat să-l implice în scheme de spălare a milioane de lei din bani publici. La fel, aceștia și-au asigurat abuziv reparația curților blocurilor în care locuiesc și a drumurilor de acces.

”Aceste scheme le-am respins o dată, a doua oară, le-am spus că nu vreau să mă implic, pentru că nu vor duce la nimic bun. Renato îmi va cere socoteală, pot să ajung și la închisoare pentru aceasta”, a vorbit Pcela despre insistența lui Basistîi

Printre schemele la care se referă Pcela este reparația unei străzi din Bălți, de pe malul Răutului. Autoritățile locale au alocat bani suficienți doar pentru reparație curentă, dar consilierii lui Usatîi au prezentat totul drept reparație capitală. ”Este o schemă prin care aloci 2,7 milioane de lei, iar cu acești bani nu poți să faci volumul de muncă pentru care e nevoie de opt milioane de lei. Și ei au început să mintă. Ei (Basistîi și Grigorișin) au început să mă împingă în scheme financiare, dar am refuzat”, spune Pcela.Strada care a intrat în reparații a fost selectată la propunerea consilierilor Partidului Nostru. ”Nemijlocit Basistîi și Grigorișin au promovat-o, ca să aibă drum normal care duce spre casele lor”, a explicat fostul camarad al lui Usatîi.

Pcela mai spune că, în decurs de un an, cât a fost șef la DRCD, cifra de afaceri a întreprinderii a crescut de la 15 milioane la 40 de milioane de lei. Iar acest lucru a atras atenția oamenilor lui Usatîi. Astfel, pentru reparația drumului de la maternitate și până la autogară, primăria a alocat 6,3 milioane de lei. ”Ulterior, au făcut un joc cu licitația. A venit o firmă din Chișinău și a ridicat costul acestor lucrări la 13 milioane de lei. Eu le-am propus să ia strada de pe malul râului, cu acești bani. Ei au început să râdă și au spus că doar un prost poate începe această reparație cu așa bani. Le propun atunci să ia strada Baidukov, dar nici Baidukov nu le-a convenit. Au luat un drum bun și au dublat plata”, a explicat Serghei Pcela.

Fostul șef de direcție mai spune că de mai multe ori a încercat să ia legătura cu Usatîi, ca să îi explice starea de lucruri. Dar după ce a fost ignorat luni în șir, singurul răspuns primit a fost ”încetează să mai sâcâi oamenii, lasă-i pe alții în pace”. Potrivit lui, mai mulți conducători ai întreprinderilor municipale din Bălți au mers în decembrie la Moscova, ca să se întâlnească acolo cu primarul care conducerea orașul pe Skype. ”S-au întâlnit cu Usatîi și au revenit indignați. Cum așa, el a găsit doar 30-40 de minute pentru ei. El e conducătorul lor, ei au venit la Moscova și… zero”, spune Pcela în interviu.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Calendar
21 August
15:00 - Ședința Guvernului Republicii Moldova din 20 august 2018
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%