Partide
Chișinăul și Tiraspolul se întâlnesc la nivel politic pentru a discuta beneficii economice dinspre UE
 12 Februarie 2018 20:00  2876
Prima întâlnire la nivel de experți politici dintre Chișinău și Tiraspol va fi legată tot de domeniul economic și beneficiile care le sunt aduse separatiștilor transnistreni.

Astfel, vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, și așa-zisul șef al diplomației transnistrene, Vitali Ignatiev, vor avea, joi, o primă întâlnire oficială în acest an, la nivel de reprezentanți politici ai Chișinăului și Tiraspolului în procesul reglementării transnistrene.

În cadrul întrevederii, cele două părți urmează să semneze o decizie de protocol cu privire la cooperarea în domeniul veterinar, al carantinei și al protecției plantelor.

Această decizie este importantă în contextul comerțului Transnistriei cu Uniunea Europeană, a declarat în acest context Vitali Ignatiev.

Anul trecut, reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului au semnat alte patru decizii protocolare, cu privire la funcționarea școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, accesul fermierilor la terenurile agricole pe teritoriul controlat de autoritățile separatiste, reluarea interconexiunii telefonice și apostilarea diplomelor eliberate de Universitatea din Tiraspol.

În cadrul ultimei runde de negocieri în formatul 5+2, în noiembrie 2017, la Viena, părțile și-au luat angajamentul de a pune integral în aplicare aceste decizii. Săptămâna trecută, amabasadorul rus la Chișinău, Farit Muhatmeșin, anunță că Rusia a acordat aproape 10.000 de cetățenii ruse în stânga Nistrului.

Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%