Guvern
Ambasada SUA în Moldova nu are fonduri pentru desfăşurarea activităţii
 22 Ianuarie 2018 18:30  3164
Ambasada SUA în Moldova a anunţat, că nu există fonduri pentru desfăşurarea activităţii reprezentanţei diplomatice, dar serviciile consulare şi de viză obişnuite şi de urgenţă vor continua, relatează Politics.MD.

"Toate serviciile consulare şi de viză oferite de Ambasada SUA la Chișinău vor continua în această perioadă în care nu există fonduri alocate pentru desfăşurarea activităţii. Această pagină și site-ul Ambasadei nu vor fi actualizate până la reluarea completă a activității, cu excepţia mesajelor urgente de securitate şi siguranţă", a comunicat Ambasada SUA în Moldova, scrie publika.md.

Guvernul Statelor Unite a început, la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, o închidere parţială a activităţilor sale din lipsa fondurilor de finanţare, după ce republicanii şi democraţii nu au reuşit să ajungă în Congres la un acord privind bugetul.

Lipsa unui vot în Congres a lăsat Guvernul SUA şi diferite autorităţi federale fără finanţare, în aşteptarea adoptării bugetului anual. În astfel de situaţii, angajaţii care nu au roluri vitale sunt trimişi în şomaj temporar.

Ultima dată, Administraţia a fost paralizată astfel în octombrie 2013, iar ulterior au fost adoptate măsuri pentru plata retroactivă a drepturilor neachitate personalului bugetar.

 

Autor:  Cristina Rusu Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%