Politicieni
Șeful statului a promulgat Legea muzeelor
 12 Ianuarie 2018 16:30  2820
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a promulgat Legea muzeelor. Anunțul a fost făcut de către consilierul prezidenţial în domeniul educației, culturii și cercetării, Corneliu Popovici, pe o reţea de socializare,relatează Politics.MD.  

Acest important act dezvoltă cadrul legal în domeniul muzeal și vine să soluționeze problemele identificate: capacitatea scăzută a instituțiilor muzeale de a gestiona și valorifica patrimoniul național, ritmul extrem de lent de dezvoltare a colecțiilor, managementul ineficient, subdezvoltarea rețelei de muzee locale, salarizarea extrem de joasă, generatoarea exodului masiv al specialiștilor din domeniu, notează Popovici, citat de Noi.md.

„Legea promulgată de șeful statului completează un gol legislativ, reglementînd clasificarea, acreditarea şi revocarea acreditării muzeelor, atribuțiile autorităților publice locale de nivelul I și II în domeniul muzeelor, atribuțiile Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, procedura de reorganizare sau desființare a acestor instituţii culturale”, a adăugat consilierul prezidențial.

Documentul conține concepte noi (clasificarea muzeelor, acreditarea muzeelor), precum și noțiuni aduse în corespundere cu cele internaționale în vigoare, propuse de Comitetul Internațional al Muzeelor (ICOM).

De asemenea, legea prevede crearea Centrului metodic în domeniul muzeografiei, care va contribui la organizarea sistemului de asistență metodică și asigurarea bazei metodice necesare desfășurării activității muzeelor, bazate pe performanțe.

 

Autor:  Cristina Rusu Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Cît de mult vă interesează pe dvs subiectul despre modul în care se face politică, reforma în politica din Republica Moldova?
Destul de interesant - 38.5%
Foarte interesant - 33.3%
Puțin interesant - 23.5%
Deloc interesant - 4.5%
NȘ NR - 0.3%