Partide
PSRM anunță PROTESTE masive: Susținătorii să fie pregătiți de o mobilizare generală
 10 Ianuarie 2018 14:00  3240
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) se pronunță categoric împotriva unei noi tentative a majorității de la guvernare de a captura puterea absolută și de a suspenda președintele ales de popor al Republicii Moldova, prin intermediul Curții Constituționale de “buzunar”, relatează Politics.MD.

„În condițiile actuale de manipulare și provocare din partea guvernului ilegal, precum și a interpretării abuzive a Constituției, doar poziția clară și fermă a șefului statului poate proteja interesele cetățenilor Republicii Moldova și ale întregului stat.

PSRM susține decizia fermă și întemeiată a Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, de a se opune aprobării candidaților compromiși la cele mai înalte funcții în stat precum și a promovării legilor anti-naționale”, se menționează într-o declarație a socialiștilor. 

La fel, Partidul Socialiștilor susține că la primele ședințe plenare ale sesiunii de primăvară-vară a parlamentului, PSRM va veni cu inițiativa de a introduce moțiunea de cenzură contra noilor membri ai Guvernului care au fost numiți în funcție fără a ține cont de normele constituționale.
Partidul Socialiștilor condamnă categoric atacul guvernării nelegitime asupra libertății cetățenilor Republicii Moldova la informare, aceste acțiuni fiind în contradicție cu documentele naționale și internaționale cu privire la drepturile omului.

Potrivit PSRM, acțiunile recente ale regimului de la guvernare au confirmat încă o dată corectitudinea poziției Partidului Socialiștilor: singura modalitate pentru președintele ales de popor de a realiza voința cetățenilor care l-au ales - trecerea la forma prezidențială de guvernare.

„PSRM își îndeamnă toți susținătorii, toate forțele patriotice ale țării, să sprijine eforturile Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon privind instituirea unei reale guvernări democratice în țară, să fie pe deplin pregătiți, să reacționeze la îndemnul șefului statului, să vină masiv la Chișinău pentru a elibera țara de acest regim”, se mai arată în declarația PSRM.

 

Autor:  Cristina Rusu Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%