Partide
PDM, despre campaniile murdare apărute în presă: Cel mai bun răspuns pe care societatea ar putea să-l dea este o ignorare totală, un semnal clar că astfel de campanii nu își ating ținta
 10 Noiembrie 2017 17:00  2813
Partidul Democrat din Moldova a venit cu o reacție la campania de denigrare apărute în ultimul timp în mass-media. Într-un comunicat de presă, reprezentanții PDM îşi exprimă totalul dezacord faţă de cei care apelează la astfel de instrumente murdare de luptă.

”Considerăm că prin astfel de acţiuni toată lumea are de pierdut - atât autorii, cât şi victimele campaniilor de denigrare, dar şi opinia publică, obligată să asiste la aceste momente inacceptabile”, se arată în coumicat.

În continuare, PDM face un apel la instituţiile media să evalueze cât mai corect scopul şi natura unor astfel de campanii murdare şi să se abţină de la difuzarea lor. De asemenea, reprezentanții formațiunii politice solicită Consiliului Coordonator al Audiovizualului să intervină cu mijloacele legale de care dispune pentru ca spaţiul audio-vizual să nu fie contaminat cu astfel de campanii de denigrare.

”În opinia noastră, cel mai bun răspuns pe care societatea ar putea să-l dea celor care apelează la astfel de metode murdare este o ignorare totală a informaţiilor pe care aceştia le plasează în spaţiul public - un semnal clar că astfel de campanii nu îşi ating ţinta şi o atitudine prin care să descurajeze apariţia de noi astfel de situaţii inacceptabil”, se ma arată în comunicat.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Comentarii
Efim 10 Noiembrie 2017 19:11
0 (0)
Aici chiar sustin in toatalitate PDM-ul, Chirtoaca are pacate ce trebuiesc criticate, dar sigur nu ceea cum se descurca in pat.
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Calendar
25 Noiembrie
14:00 - Dezbateri publice cu tema „Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă pro-europeană de alternativă în prag de an electoral”
Partide politice
Sondaj
Cît de mult vă interesează pe dvs subiectul despre modul în care se face politică, reforma în politica din Republica Moldova?
Destul de interesant - 38.5%
Foarte interesant - 33.3%
Puțin interesant - 23.5%
Deloc interesant - 4.5%
NȘ NR - 0.3%