Politicieni
Premierul către comunitatea științifică: Mizăm pe consultanţa şi expertiza dumneavoastră în modernizarea Republicii Moldova
 13 Octombrie 2017 10:00  2834
Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu membrii Academiei de Științe a Moldovei și ai mediului universitar, în cadrul căreia au fost discutate obiectivele și particularitățile reformei sistemului național de cercetare și inovare, promovată de Executiv.

Șeful Cabinetului de miniștri a menționat că proiectul reformei are la bază recomandările experților europeni, care au evaluat sistemul național de cercetare și inovare, iar modificările promovate vin să implementeze o nouă viziune de dezvoltare a domeniului. Prim-ministrul a specificat că reforma va permite dublarea resurselor financiare alocate pentru proiectele de cercetare și dezvoltare, de la 157 milioane de lei până la 340 milioanele de lei, iar finanțarea va fi realizată în bază de concurs. La competiție vor putea participa cercetătorii individuali, grupe de cercetători, universități și instituții de cercetare. „Vrem să creăm condiții mai bune, astfel încât cercetătorii să aibă acces la fonduri mai mari. Mizăm pe consultanța și expertiza Dumneavoastră în procesul de modernizare a Republicii Moldova”, a menționat Pavel Filip.

Reforma prevede schimbarea modului de organizare și administrare a sistemului de cercetare. Astfel, institutele de cercetare, care în prezent sunt în subordinea AȘM, vor deveni instituții publice independente și autonome, iar calitatea de fondator al acestora o va exercita Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Totodată, ministerul va fi responsabil de elaborarea politicilor în domeniu, în timp ce Agenția Națională de Cercetare și Dezvoltare, care se va subordona Guvernului, va coordona procesul de implementare a acestora și va stabili prioritățile de finanțare și dezvoltare a științei.

„Academia de Științe trebuie să fie un for al celor mai deștepți oameni, care formează viziunile de dezvoltare a acestui stat, consultă și îndrumă Guvernul, dar nu să se ocupe de administrarea patrimoniului”, a subliniat Premierul Pavel Filip.

Prezentă la eveniment, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a spus că schimbarea sistemului este absolut necesară și a dat asigurări că elementele bune vor fi păstrate, iar cele defectuoase sau învechite vor fi eliminate, astfel ca proiectele de cercetare să fie ajustate la necesitățile curente.

În cadrul dialogului, academicienii au salutat procesul de reformă și s-au arătat deschiși să participe la realizarea acestuia. Totodată, reprezentanții comunității științifice au evidențiat importanța elaborării unui mecanism eficient de implementare a reformei și au menţionat necesitatea asigurării transparenței în activitatea autorităților din domeniul cercetării și inovării. De asemenea, a fost abordată problema motivării tinerilor pentru a-și face o carieră în domeniul științei.

La finalul întrevederii, Prim-ministrul Pavel Filip a îndemnat academicienii să se implice activ în procesul de elaborare a documentelor de politici, subliniind că este foarte important ca reformele de dezvoltare a țării să vină din interior, de la cei care cunosc foarte bine realităţile.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Cît de mult vă interesează pe dvs subiectul despre modul în care se face politică, reforma în politica din Republica Moldova?
Destul de interesant - 38.5%
Foarte interesant - 33.3%
Puțin interesant - 23.5%
Deloc interesant - 4.5%
NȘ NR - 0.3%