Geopolitica
DECLARAȚIE // Donald Trump spune ADEVĂRUL despre relație dintre el și Vladimir Putin
 13 Iulie 2017 14:00  3297
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat pentru CBN, că are o relaţie foarte bună cu Vladimir Putin, însă neagă că ar fi primit sprijinul Moscovei în campania prezidenţială din 2016, relatează site-ul BBC News.

Donald Trump a acordat un interviu pentru Christian Broadcasting Network (CBN) la doar câteva zile după prima întâlnire oficială cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, desfăşurată la Hamburg, cu ocazia summitului celor mai puternice 20 de economii ale lumii.

În SUA sunt în desfăşurare mai multe investigaţii care vizează implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale americane. Donald Trump a negat că ar avea informaţii în privinţa ingerinţelor ruseşti, afirmând că atât Rusia, cât şi alte state ar putea să fie responsabile pentru spargerea emailurilor lui Hillary Clinton şi ale Comitetului Naţional al Democraţilor.

„Suntem două mari puteri nucleare. Nu ar avea nici un sens să nu avem o astfel de relaţie”, a afirmat preşedintele SUA. Trump a dat exemplul acordului de încetare a focului din Siria pentru a sublinia efectele pozitive ale relaţiei cu Moscova.

Totodată, Donald Trump a precizat că Vladimir Putin ar fi fost mai fericit dacă Hillary Clinton, candidatul Democraţilor pentru Casa Albă în 2016, ar fi câştigat alegerile prezidenţiale.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Cît de mult vă interesează pe dvs subiectul despre modul în care se face politică, reforma în politica din Republica Moldova?
Destul de interesant - 38.5%
Foarte interesant - 33.3%
Puțin interesant - 23.5%
Deloc interesant - 4.5%
NȘ NR - 0.3%