Parlament
Situația politică și economică din Republica Moldova va fi discutată la Adunarea Parlamentară NATO
 4 Iulie 2017 09:30  3386
Deputatul Dumitru Diacov participă la cel de-al 95-lea Seminar Rose-Roth al Adunării Parlamentare NATO cu genericul „Spre siguranța și stabilitatea Ucrainei și a Regiunii Mării Negre”. Evenimentul are loc în perioada 3-5 iulie 2017, la Kiev, Ucraina.

După cum informează Politics.MD dezbaterile se desfășoară în cadrul mai multor sesiuni și se referă, în special, la situația din Ucraina. Principalele subiecte discutate vor viza agenda de reforme prioritare și provocările interne ale Ucrainei, situația din regiunile Donbas și Lugansk, situația politică din Crimeea, susținerea dezvoltării din Regiunea Mării Negre etc.

Pe data de 5 iunie, una dintre sesiunile seminarului va fi dedicată integral situației politice și economice din Republica Moldova. 

Mai mulți oficiali din Ucraina, din statele membre și asociate ale AP NATO, precum și oficiali din AP NATO vor participa la seminar și se vor adresa participanților la eveniment. Este vorba de Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Andriy Parubiy, Președintele Ucrainei, Petro Poroshenko, Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, Președintele Adunării Parlamentare NATO, Paolo Alli,  Președintele Parlamentului Georgiei, Irakli Kobakhidze, Ambasadorul Alexander Vershbow, fost Secretar General adjunct al NATO etc.

Republica Moldova este membru-asociat al Adunării Parlamentare NATO din noiembrie 1994. Adunarea Parlamentară NATO este o organizaţie interparlamentară, care reuneşte parlamentari din cele 29 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, precum şi din 12 ţări membre-asociate.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Calendar
25 Noiembrie
14:00 - Dezbateri publice cu tema „Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă pro-europeană de alternativă în prag de an electoral”
Partide politice
Sondaj
Cît de mult vă interesează pe dvs subiectul despre modul în care se face politică, reforma în politica din Republica Moldova?
Destul de interesant - 38.5%
Foarte interesant - 33.3%
Puțin interesant - 23.5%
Deloc interesant - 4.5%
NȘ NR - 0.3%